Astăzi marcăm cea de-a 27-a aniversare a proclamării independenței Republicii Moldova

Astăzi marcăm cea de-a 27-a aniversare a proclamării independenței Republicii Moldova – un eveniment de o însemnătate deosebită pentru poporul moldovenesc.

Ne distinge faptul că sîntem un stat tînăr, dar cu o statalitate de secole, întemeiat în anul 1359. Prin decret prezidențial, anul 2018 a fost declarat Anul lui Ștefan cel Mare și Sfînt. Iar în anul care vine noi vom sărbători 660 de ani ai statului moldovenesc.

Tradițional, cu acest prilej, împreună cu consilierii prezidențiali și corpul diplomatic, am depus flori la Monumentul „Maica Îndurerată” din cadrul Complexului Memorial „Eternitate” și la Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfînt.

În cei 27 de ani, am demonstrat capacitatea de a edifica un stat moldovenesc, chiar dacă țara noastră a trecut prin multe încercări și provocări. Spre regret, și astăzi ne confruntăm cu multe provocări, însă sînt sigur că vom face față și vom reuși.

În calitate de Preşedinte al ţării, voi face tot posibilul să ne păstrăm și să ne consolidăm în continuare statul național în beneficiul poporului nostru. Doar împreună vom construi o Moldovă integră, pașnică și prosperă.

Felicitări cu ocazia Zilei Independenței!

Moldova are viitor!

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.