Astăzi întreprind o vizită de lucru în raionul Rîșcani

Așa cum am promis cetățenilor, mă deplasez la fața locului ca să mă familiarizez cu problemele oamenilor simpli, să văd cum pot contribui la rezolvarea lor.

La Rîșcani am programat o vizită la fabrica de păsări ”Avicola” din satul Corlăteni, o întîlnire cu activul raionului Rîșcani și cu cetățenii din această localitate. De asemenea, am depus flori la Monumentul înălțat în memoria ostașilor căzuți în Afganistan, în luptele de pe Nistru și a participanților la lichidarea consecințelor catastrofei de la Cernobîl.

Întrevederea cu cetățenii, ca de obicei, durează mai mult de 2 ore. Oamenii sînt dornici să-și împărtășească necazurile și să găsească o soluție și un sprijin de la autorități. Problemele, abordate de ei sînt diverse, începînd de la nemulțumirea față de reforma de pensii, care a făcut ca la unele persoane pensiile să fie mai mici decîtpînă acum și finalizînd cu politica guvernării de a pune pe spatele cetățenilor miliardele furate de guvernanți.

Am fost susținut de cetățeni în idea organizării referendumului consultativ, în cadrul căruia oamenii să se expună dacă vor să plătească milioanele furate de alții, dacă susțin micșorarea numărului de deputați, dacă vor să-l împuternicească pe președinte să dizolve parlamentul și dacă doresc ca în școli să fie studiată Istoria Moldovei.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.