
Astăzi, împreună cu Prima Doamnă, Galina Dodon, am participat la concertul de caritate, organizat de Fundația de Binefacere „Din Suflet”, cu prilejul Zilei Internaționale a Femeii – 8 martie. La eveniment, au participat circa 450 de femei: mame cu mulți copii, care fac parte din familii social-vulnerabile.
A fost o deosebită plăcere pentru mine să mă aflu într-o asemenea ambianță, alături de multe doamne frumoase la chip și suflet. Am subliniat că protecția socială a mamelor și copiilor este o prioritate pentru întreaga echipă prezidențială. În vederea realizării acestui obiectiv am înaintat mai multe inițiative legislative, menite să îmbunătățească situația mamelor. Mi-am exprimat convingerea că anume statul trebuie să-și asume rolul de protector și susținător al familiei, femeilor și copiilor.
Totodată, am remarcat că vom continua activitatea de sprijinire a mamelor cu mulți copii, prin intermediul Fundației „Din Suflet”. De fiecare dată vom fi alături de cei care au nevoie de sprijinul nostru, așa cum am făcut-o de multe-multe ori.
Am transmis tuturor femeilor cele mai sincere felicitări cu prilejul acestei frumoase sărbători. Le-am dorit să fie mereu iubite, dorite, ascultate, protejate și înțelese.