Astăzi împreună cu Prima Doamnă am avut bucuria de a înmîna cheile locuinţei familiei Harcenco Olga şi Iuzic Mihail

După cum am promis la început de an, astăzi împreună cu Prima Doamnă am avut bucuria de a înmîna cheile locuinţei familiei Harcenco Olga şi Iuzic Mihail, care împreună cu cei 4 copii ai lor au trăit în casa care nu le aparţine și este într-o stare dezastruoasă, lipsindu-le strictul necesar pentru a supraviețui.

Cuplul împreună cu cele 2 fetiţe (de 2 luni şi respectiv de 5 ani) şi 2 baieţi (de 2 ani şi respectiv de 8 ani), au posibilitatea de a se muta imediat în noua lor casă spaţioasă, de 5 camere care are anexat şi un teren de 20 de ari. Am asigurat locuința cu tot strictul necesar precum: mobilier, frigider, aragaz, maşină de spălat automată.

Vreau să le mulţumesc celor care au reacţionat prompt la apelul nostru lansat acum două luni, în cadrul campaniei naționale de colectare a fondurilor și au contribuit la achiziţionarea acestei case, din raionul Hînceşti, satul Bozieni.

Amintesc că a fost creată Fundaţia de Binefacere “DIN SUFLET” condusă de Prima Doamnă. Vom continua acțiunile de caritate și în cazul altor familii social-vulnerabile cu mulți copii care necesită ajutorul nostru.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.