Astăzi, am fost vizitat la Președinție de o strănepoată și nepoții familiei Temilescu

Claudia și Emil Temilescu formează un cuplu longeviv, ajungînd la a patra generație: 5 copii, 12 nepoți și 8 strănepoți, care au fost prezenți la ceremonia de lansare a Anului Familiei, desfășurată pe 28 ianuarie curent.

Svetlana Popa cu fiica ei micuță Melissa, surorile Ecaterina și Lia, și fratele lor Ilia au dorit să-mi mulțumească pentru atenția acordată bunicilor lor, dar și familiei în general și să-și demonstreze talentele, oferindu-mi în dar un tablou pictat de Ecaterina. Totodată, în premieră, în Biroul Președintelui a răsunat o piesă clasică a lui Camille Saint-Saëns, interpretată de Lia la violoncel.

Întîmplarea a făcut ca azi Ilia să împlinească 13 ani, prilej cu care l-am felicitat, urîndu-i succes, sănătate și multe realizări frumoase. De asemenea, pentru oaspeții noștri a fost organizată o excursie prin clădirea Președinției.

Astfel de momente mă încurajează și mă motivează să continui acțiunile de susținere și promovare a instituției familiei și a valorilor noastre tradiționale.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.