Astăzi am condus ședința Prezidiului Federației de Șah din Moldova

Deja au trecut 6 ani de cînd am preluat funcția de președinte al Federației de Șah din Moldova și mă bucur că în această perioadă de timp am realizat multe lucruri frumoase.

Pe parcursul acestei perioade de timp am organizat peste 300 de competiții naționale, am asigurat participarea șahiștiilor noștri la peste o sută de competiții internaționale.

În ultimii ani șahiștii moldoveni au înregistrat rezultate frumoase la multiple competiții europene și internaționale.

Iată doar unele din ele:

– În 2014, la Iaşi, echipa Moldovei s-a clasat pe locul 3 la Campionatul European între echipe de juniori sub 18 ani.

– La Campionatul Europei la șah, în or. Batumi (Georgia),

– în octombrie 2014, reprezentantul țării noastre, Valerii Iovcov cucerește medalia de bronz între juniori pînă la 18 ani.

– În 2015, în Grecia, Paula-Alexandra Gîtu din Bălţi a obținut titlul de Campioană Mondială la șah între amatori.

– În 2016, la Campionatul European la Şah între elevi din Calitea (Grecia), Ilie Martinovici din Rîbnița a devenit campion european.

– În aprilie 2017, maestrul FIDE Andrei Macovei a devenit campion mondial la şah între elevi în categoria de vîrstăpînă la 17 ani.

La invitația mea, la turneele de șah internaționale, organizate în Moldova, au participat Anatolii Carpov, campion mondial la șah, KirsanIliumjinov, Preşedinte FIDE și NigelShort, vice-campion mondial la șah. Doar în 2017 Kirsan Iliumjinov a efectuat trei vizite în Republica Moldova. Președintele FIDE constant sprijină promovarea șahului în țara noastră, inclusiv material, a acordat ajutor la inaugurarea a sute de clase de şah în ţara noastră.

În 2014 în cadrul Olimpiadei de la Tromse (Norvegia) am încheiat acorduri de colaborare dintre Federaţia de şah din Moldova cu Federaţia de şah din Rusia şi cu Federaţia de şah din România.

Astăzi, în cadrul Prezidiului am decis ca echipele Republicii Moldova să participe în august în Polonia la Campionatul Europei între echipe de juniori sub 18 ani, în septembrie în România la Campionatul Europei între juniori, în octombrie în Italia la Campionatul mondial între tineret, 20 ani. De asemenea, am creat comisia Șahul în școală și am aprobat un plan de acțiuni cu privire la introducerea șahului ca disciplină obligatorie în învățămîntul primar. Încă trei cluburi sportive au fost afiliate la Federația de Șah. Astfel numărul cluburilor și asociațiilor sportive afiliate la Federație a ajuns la douăzeci și opt.

Federația de Șah a Republicii Moldova, pe care am onoarea să o conduc, are 25 de cluburi și asociații sportive afiliate, la care sunt legitimați 1684 de șahiști. În 375 de școli din Republica Moldova se practică lecții de șah. Tinerii șahiști se antrenează în 441 grupe de instruire. Activează 156 de antrenori de șah.

Pledez pentru introducerea sahului in curriculum scolar.

Mă mîndresc cu rezultatele obținute și vom întreprinde eforturi conjugate ca palmaresul reușitelor să nu se încheie aici.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.