Astăzi am avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Ungariei în Republica Moldova, Matyas SZILAGYI

Astăzi am avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Ungariei în Republica Moldova, Matyas SZILAGYI, în legătură cu încheierea mandatului de ambasador în țara noastră.
Excelența Sa, a fost și rămîne un bun prieten al țării noastre. I-am mulțumit diplomatului pentru contribuția la intensificarea dialogului politic moldo-ungar la diverse niveluri, în special pentru organizarea vizitei recente la Budapesta,întrevederile la nivel înalt cu Președintele Ungariei, Prim-ministrul și cu Președintele Parlamentului.

Așa cum am spus anterior, vizita care a avut loc va dinamiza semnificativ relațiile dintre statele noastre, sîntem în așteptarea vizitei de răspuns a președintelui ungar în Moldova, discutăm proiecte ample de infrastructură, care ar putea fi realizate în viitorul apropiat, cu sprijinul statului ungar.

Domnul ambasador la fel ca și Ungaria, a fost și este un susținător devotat al statalității și independenței Republicii Moldova, avem viziuni comune asupra multor lucruri, inclusiv politicile regionale, dar și colaborarea internațională. Sînt foarte multe proiecte și programe la nivel de stat din Ungaria care ar putea fi cu succes preluate și implementate în țara noastră.

Am mulțumit pentru cooperare în realizarea mai multor proiecte de interes reciproc în domeniul cultural, social, economic inițiate cu suportul personal al dlui Ambasador.

În semn de profundă gratitudine pentru contribuția substanțială la dezvoltarea și consolidarea relațiilor de prietenie și colaborare moldo-maghiare, am semnat un Decret privind conferirea domnului Matyas SZILAGYI, a distincției „Ordinul de Onoare”.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.