Astăzi am avut o deosebită plăcere să particip la Gala Absolvenților din Găgăuzia

Astăzi am avut o deosebită plăcere să particip la Gala Absolvenților din Găgăuzia – ceremonie festivă organizată anual cu prilejul finalizării studiilor, care s-a desfășurat în Piața Victoriei din orașul Comrat.

Am felicitat absolvenții cu acest prilej deosebit, le-am urat succese în continuare și le-am dorit să fie mereu curioși și perseverenți. De asemenea, le-am dorit să aibă încredere în forțele proprii, să-și stabilească scopuri ambițioase pe care să le obțină și să nu uite niciodată de locurile natale și de iubiții profesori.

Dupa ce i-am salutat pe toți, am înmînat Diploma de Onoare a Președintelui Republicii Moldova, absolvenților care s-au remarcat pe parcursul procesului educațional și au înregistrat rezultate bune.

În cadrul evenimentului am anunțat că și în acest an, voi înmîna „Diploma de Onoare” celor 100 mai buni absolvenți de liceu din toată țara, promoția 2019. Acest eveniment a devenit deja tradițional și se desfășoară al treilea an consecutiv fiind un gest de atenție și încurajare a tinerilor, precum și un impuls spre atingerea unor noi performanțe.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.