am vizitat un om deosebit – veteranul de război Mihail Blajanov, de 92 de ani

Astăzi în cadrul vizitei în raionul Căușeni am vizitat un om deosebit – veteranul de război Mihail Blajanov, de 92 de ani. Dumnealui locuiește în satul Copanca, provine dintr-o familie mare din 5 frați.

El a fost mezinul familiei și unicul frate înrolat în Armata Roșie în vîrsta de 18 ani, în martie 1944. A ajuns pînă în Berlin, iar după terminarea războiului în Europa, a fost trimis în Orientul Îndepărtat să lupte contra Japoniei. După război a făcut serviciul armat pe insula Sahalin și s-a întors acasă în 1949.

Blajanov este ultimul veteran de război, rămas în viață în satul Copanca, și unul din cei 8 veterani în viață din raionul Căușeni. I-am comunicat lui Mihail Blajanov că am semnat Decretul privind decorarea dumneului cu Ordinul Republicii.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.