Am vizitat satul Bujor, unde am avut o întrevedere cu primarul, cu consilierii locali, precum și cu locuitorii satului

Astăzi, la Hîncești, am vizitat satul Bujor, unde am avut o întrevedere cu primarul, Agaci Ion, cu consilierii locali, precum și cu locuitorii satului.

87479818_4132565550102752_7143548189784670208_o.jpg?_nc_cat=104&_nc_sid=110474&_nc_ohc=aRawv6ZnCz0AX-e-j5Q&_nc_ht=scontent-otp1-1 Am vizitat satul Bujor, unde am avut o întrevedere cu primarul, cu consilierii locali, precum și cu locuitorii satului

Cea mai mare dorință a sătenilor este de a merge prin localitate pe drumuri bune, de a avea apă potabilă, canalizare, servicii medicale adecvate, satul să fie gazificat.

Am subliniat că actuala conducere a țării face tot posibilul pentru a schimba situația spre bine în țară, depune tot efortul pentru a le crea oamenilor condiții de trai decente și a dezvolta țara.

Profitînd de ocazie, am felicitat două cele mai longevive cupluri din satul Bujor și două familii cu mulți copii. De asemenea, din partea Fundației de Binefacere „Din Suflet”, am adus în dar domnului Gulbău Ghenadie, care are o dizabilitate a aparatului locomotor, un cărucior care cu siguranță îi va simplifica posibilitatea de a se deplasa.

Totodată, ținînd cont de faptul că preotul de la biserica din sat recent a împlinit 30 de ani de activitate, i-am înmînat Diploma Președintelui Republicii Moldova. I-am urat succes în muncă pe care o îndeplinește zi de zi.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.