Am ținut un discurs la întrevederea cu reprezentanții mediului de afaceri din Federația Rusă

În cadrul Forumului Economic Internațional din Sankt Petersburg, am ținut un discurs la întrevederea cu reprezentanții mediului de afaceri din Federația Rusă, care au manifestat o atenţie sporită pentru Republica Moldova şi interes pentru consolidarea relațiilor comercial-economice cu țara noastră. La întrevedere au participat reprezentanţi ai conducerii organizației obşteşti ruse “Delovaia Rossia” şi alţi reprezentanţi ai businessului mare. În cadrul întrevederii a avut loc prezentarea climatului de investiții din Republica Moldova.

În discursul meu am menționat caracterul deschis al economiei moldovenești pentru investitorii ruşi. Am atenţionat asupra faptului că Federația Rusă este unul dintre cei mai mari parteneri comerciali ai Moldovei, dar potențialul comercial-economic existent între țările noastre nu este valorificat pe deplin. M-am referit nu doar la comerț, dar și la crearea întreprinderilor mixte, transfer de tehnologii, de proiecte în domeniul infrastructurii, transportului, logisticii etc.

Am subliniat că Moldova poate prezenta interes pentru business-ul rusesc prin faptul că țara noastră are încheiat Acord de Liber Schimb atît cu țările CSI, cît și cu Uniunea Europeană (DCFTA), dar și cu Turcia, iar poziția geografică favorabilă a Moldovei între Europa și Rusia ne face atractivi pentru dezvoltarea business-ului în regiune. Totodată am mai subliniat, că impozitele pentru agenții economici din Moldova sînt aproape egale cu cele din Rusia, iar rezidenții celor 7 Zone Economice Libere se bucură de mai multe privilegii. Plus la aceasta, oamenii de afaceri din Moldova vorbesc fluent limba rusă şi cunosc bine specificul de organizare a afacerilor în spaţiul post-sovietic.

În final am invitat oamenii de afaceri ruși la Forumul economic moldo-rus care va avea loc pe 20-22 septembrie la Chișinău și va deveni o platformă de negocieri și încheiere a contractelor. La forum vor participa cîteva sute de oameni de afaceri din Moldova și Rusia, ceea ce va permite investitorilor să facă cunoștință cu țara noastră și să semneze contracte de investiții avantajoase.

În cadrul evenimentului a fost prezentat un spot de promovare a Forumului care va avea loc în luna septembrie la Chișinău, realizat în comun cu partenerii din Rusia.

Spotul poate fi vizualizat accesînd linkul de mai jos.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.