Am prezidat ședința ordinară a Centrului unic de comandă pentru gestionarea crizei provocate de coronavirus, din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI

Înainte de ședință, ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu a prezentat mai multe unități de transport speciale, echipate cu instalații sonore, care, începînd cu ziua de astăzi, vor circula pe străzile capitalei și vor informa populația despre pericolul legat de pandemia COVID-19 și vor îndemna cetățenii să stea acasă.

1-12-300x200 Am prezidat ședința ordinară a Centrului unic de comandă pentru gestionarea crizei provocate de coronavirus, din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI

În contextul creșterii numărului de persoane infectate, am informat despre decizia de a implica Armata Națională în acțiunile de prevenire, diminuare și lichidare a consecințelor pandemiei de coronavirus, de a patrula locurile publice, parcurile, terenurile de joacă ș.a. Sprijinul pe care îl vor acorda militarii va fi unul binevenit și oportun în situația de criză cu care ne confruntăm.

Am atenționat cetățenii în mod repetat să respecte regulile de carantină și să manifeste responsabilitate maximă pentru a nu crea noi focare de infecție.

Am făcut un apel către persoanele în etate să stea acasă pe perioada stării de urgență, deoarece ei sînt cei mai vulnerabili în fața virusului. Am dat asigurări că începînd cu săptămîna viitoare, pensionarii vor primi pensiile și alocațiile sociale la domiciliu și sunt rugați să nu părăsească domiciliul, decît doar cu excepția cazurilor de extremă necesitate.

Totodată, conform unui ordin al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale, cadrele medicale implicate în combaterea virusului COVID-19, vor beneficia de un salariu de funcție în valoare de 100%. Adică, un salariu suplimentar. De asemenea, s-a decis că banii acumulați pe contul deschis de Ministerul Sănătății, unde în semn de solidaritate donează agenții economici și persoanele fizice, să fie direcționați inclusiv pentru motivarea cadrelor medicale, dar și a serviciului prespitalicesc (echipajele medicale de urgență mobile), care se află în prima linie de luptă.

Am subliniat că vom gestiona criza pînă vom soluționa toate problemele, în pofida pronosticurilor unor politicieni care stau acasă și se cred experți în materie.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.