Am participat la ședința zonală Nord cu conducătorii Comisiilor Situații Excepționale

Așa cum am anunțat anterior, astăzi am participat la ședința zonală cu conducătorii Comisiilor Situații Excepționale din Bălți, Rîșcani, Glodeni, Fălești, Sîngerei, Florești, Ungheni, Drochia, Edineț și Briceni în cadrul căreia am discutat situația epidemiologică din țară și acțiunile coordonate pe care trebuie să le întreprindem în vederea combaterii și prevenirii răspîndirii virusului COVID-19. La ședință au mai participat ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu, secretarul Consiliului Suprem de Securitate, Victor Gaiciuc și șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, Mihail Harabagiu.

1-7-300x226 Am participat la ședința zonală Nord cu conducătorii Comisiilor Situații Excepționale

Pavel Voicu a informat că la moment poliția, în comun cu specialiștii de la Inspectoratul Național pentru Situații de Urgență, desfășoară un instructaj pentru președinții de raioane, șefii inspectoratelor de poliție, medicii de la Agenția Sănătate Publică, cu privire la activitatea Comisiilor Situații Excepționale în situația de criză în care ne aflăm, care sînt împuternicirile și atribuțiile acestora, ce măsuri trebuie întreprinse în cel mai scurt timp pentru a localiza persoanele care posibil au intrat în contact cu purtătorii de virus și ce urmează să facem pentru a stopa răspîndirea coronavirusului în întreaga țară.

Am menționat cît de important este să conștientizăm faptul că pentru a depăși problema legată de coronavirus, toate Comisiile Situații Excepționale trebuie să activeze sincronizat și să nu admită abateri de la deciziile Comisiei Naționale pentru Situații Excepționale.

Cu toții trebuie să dăm dovadă de responsabilitate și maximă prudență pentru a depăși cu succes această pandemie globală.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.