Am participat la ședința Consiliului Republican al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova

În cadrul ședinței am discutat cu colegii din PSRM mai multe subiecte de actualitate printre care: cu privire la organizarea campaniei de colectare a semnăturilor pentru trecerea la sistemul Prezidențial, cu privire la referendumul local privind revocarea primarului general al municipiului Chișinău din data de 19 noiembrie 2017, ș.a.

De asemenea am abordat chestiuni cu privire la acțiunile care vor fi întreprinse în scopul soluţionării situației privind blocarea a zeci de inițiative propuse de președinte pentru rezolvarea problemelor sociale ale țării, privind subminarea eforturilor președintelui de a consolida parteneriatul strategic cu Federația Rusă și stabilirea unor noi direcții ale cooperării moldo-ruse.

Autoritățile au interzis organizarea unui referendum consultativ – iar noi vom organiza acest referendum în fiecare localitate din țară, pe fiecare stradă, în fiecare curte și în fiecare casă.

Împreună cu colegii din PSRM am decis să dăm startul Campaniei Naționale de colectare a semnăturilor pentru trecerea la o republică prezidențială din data de 16 octombrie, curent.

Le mulțumesc colegilor din PSRM pentru sprijinul acordat.

Împreună vom învinge!

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.