Am participat la deschiderea Finalei Turneului Naţional de Şah între echipele şcolare „Turnul Alb”

Am participat la deschiderea Finalei Turneului Naţional de Şah între echipele şcolare „Turnul Alb”, care se desfășoară la Chișinău în perioada 10-14 aprilie.

În anul curent în finala Turneului s-au calificat 10 din peste 200 de echipe care au participat la competițiile zonale. Este vorba despre:
1. Liceul „Mihai Viteazul”, Chișinău
2.Liceul „Nicolai Gogol”, Chișinău
3. Gimnaziul nr.2, Bender
4. Gimnaziul umanitar-matematic, Tiraspol
5. Liceul „Dmitri Mavrodi”, Comrat
6. Liceul „M. Eminescu”, Cantemir
7. Liceul „D. Cantemir”, Bălţi
8. Liceul „M. Eminescu”, Făleşti
9. Liceul „Gh. Asachi”, Ungheni
10. Gimnaziul „Jora de Sus”, Orhei

Am salutat organizarea unor asemenea competiții, scopul cărora constă în popularizarea șahului în rîndul elevilor, identificarea tinerilor şahişti talentați şi creşterea calificării sportive a acestora.

Am îndemnat sportivii să se manifeste plenar, astfel încît să învingă echipa cea mai bună.

Am reiterat că voi susține dezvoltarea șahului în Republica Moldova, inclusiv, organizarea competițiilor sportive care implică antrenarea copiilor din toate regiunile țării.

Menționez că „Turnul Alb” este un turneu de şah pentru echipele instituţiilor de învăţămînt general, care se desfășoară începînd cu anul 1969. Inițial era organizat la nivel unional (în perioada URSS), apoi la nivel național (doar în Federația Rusă), iar din 2014 a dobîndit statutul de competiţie internaţională.

Grație faptului că în 2014 la Tromse (Norvegia) în calitate de președinte al Federației de Șah din Moldova am semnat un Acord de Colaborare cu președintele Federației de Șah din Rusia, Turneul „Turnul Alb” este organizat anual și în Moldova, începînd cu anul 2015.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.