Am participat la ceremonia de deschidere a spitalului renovat din satul Călărășeuca

În cadrul vizitei în raionul Ocnița, am participat la ceremonia de deschidere a spitalului renovat din satul Călărășeuca, care deservește 12000 de locuitori din 8 sate din preajmă.

Pînă nu demult instituția medicală se afla într-o situație deplorabilă, fapt care a determinat autoritățile centrale să închidă acest punct medical. Dar, la insistența locuitorilor, cu sprijinul consiliului raional și al Fundației de Binefacere ”Din Suflet”, spitalul a fost renovat și deja este pregătit să funcționeze în regim normal. Mobilierul necesar a fost oferit instituției medicale de fundația de binefacere a Primei Doamne. Totodată, astăzi am donat spitalului o imprimantă și un calculator util personalului pentru activitate.

Am menționat importanța pe care noi o acordăm bunei funcționări a sistemului medical din Republica Moldova. Am salutat faptul că prin eforturi comune am reușit să menținem această instituție, atît de necesară locuitorilor din zona respectivă.

Am subliniat că alături de campaniile naționale de susținere a instituțiilor preșcolare din Moldova, de construcție a complexurilor sportive în localitățile rurale, precum și de sprijinire a persoanelor aflate în dificultate, fundația de binefacere va continua să ofere suportul necesar, acolo unde este nevoie.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.