Am participat la adunarea solemnă consacrată lansării oficiale a PSRM în campania electorală

La invitația Partidului Socialiștilor din Republica Moldova am participat la adunarea solemnă consacrată lansării oficiale a PSRM în campania electorală pentru alegerile locale generale din 20 octombrie 2019, care a avut loc în Palatul Național “Nicolae Sulac”.

Am salutat cei peste 2 mii de delegați prezenți în sală și am remarcat cu mîndrie faptul că pe parcursul ultimilor ani, partidul pro-prezidențial a obținut rezultate impresionante, deși acum 8 ani, cînd abia am venit la conducerea PSRM, puțini credeau în succesul formațiunii.

Astăzi suntem bucuroși să constatăm că numărul candidaților la funcțiile de primari și consilieri raionali și locali PSRM depășește 12 mii de oameni. Datorită profesionalismului și devotamentului echipei sale, Partidul Socialiștilor a devenit cel mai puternic partid din țară, avînd, potrivit tuturor sondajelor, cea mai mare încredere a populației.

Am felicitat membrii echipei PSRM cu succesele obținute, îndemnîndu-i pe toți candidații în alegeri din partea PSRM să facă o campanie corectă, onestă, lucru care, cu certitudine, va fi apreciat de oameni.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.