Am participat astăzi la ședința fracțiunii PSRM

Am solicitat să am o consultare cu socialiștii pe mai multe subiecte care îngrijorează cetățenii: lipsa acțiunilor și a rezultatelor în domeniul economic și social, creșterea îngrijorătoare a criminalității și o reducere dramatică a siguranței cetățenilor, reformarea justiției și modul în care poate fi consolidată stabilitatea politică în țară.

În primul rînd, am cerut socialiștilor să inițieze și să insiste pe formarea cît mai rapidă cu Blocul ACUM, a coalițiilor în teritoriu, inclusiv în Consiliul Municipal Chișinău. Ulterior, mi-am expus îngrijorările legate de nemulțumirea tot mai mare a cetățenilor față de activitatea Guvernului și am constatat împreună cu fracțiunea socialiștilor că se impun schimbări cît mai rapide în garnitura guvernamentală.

De asemenea, am discutat despre reforma justiției, le-am mulțumit socialiștilor pentru că au susținut toate proiectele de pîna acum și i-am încurajat să aibă în continuare această abordare constructivă. În același timp, am trecut în revistă problemele apărute în acest domeniu, care pun în pericol credibilitatea reformării justiției, respectiv modul în care s-a încercat de către unii reprezentanți politici din Guvern, influențarea rezultatului comisiei pentru selectarea procurorului general, dar și criticile aduse de Comisia de la Veneția conceptului de reformare a justiției. Sunt derapaje care trebuie luate în serios și am cerut fracțiunii PSRM să sprijine Guvernul să le depășească și să nu permită sub nicio formă politizarea reformei justiției sau folosirea acestei reforme ca element de PR sau manipulare a societății.

Urmează să am noi consultări pe aceste teme cu diferite categorii ale societății și să vin cu propuneri concrete pentru ca instituțiile statului să devină mai eficiente și să se ocupe prioritar de rezolvarea problemelor cetățenilor.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.