Am efectuat o vizită la Universitatea de Stat din Soci

Am efectuat o vizită la Universitatea de Stat din Soci în cadrul căriea am avut o întrevedere cu rectorul Universităţii, Galina Romanova și o întîlnire cu profesorii și studenții acestei instituții de învățămînt, o parte din care sînt cetățeni ai Republicii Moldova.

Universitatea de Stat din Soci este una din principalele universităţi regionale din Rusia și este specializată în domeniul turismului. Sistemul de universităţi regionale de bază a apărut, în Rusia, în anul 2016. Noţiunea de universitate de bază presupune existenţa unor universităţi orientate spre dezvoltarea subiectului Federaţiei Ruse prin asigurarea pieţei locale a muncii cu specialişti de înaltă calificare.

În cadrul dialogului cu rectorul Galina Romanova am discutat despre specificul universităţilor de bază din Rusia. Am stabilit că vom identifica o instituție de învățământ superior din Moldova, care va deveni partener al Universității de Stat din Soči. Am mai examinat perspectiva efectuării unor schimburi de studenţi şi specialişti.

Apreciez sistemul de universităţi de bază din Rusia ca un proiect foarte atractiv din aspectul dezvoltării regionale. Ar fi extrem de interesantă adaptarea acestui sistem şi în Moldova.

Am avut o întîlnire de suflet cu studenţii și profesorii Universităţii din Soci. Tinerii mi-au adresat mai multe întrebări – începînd cu domeniul politicii externe şi relaţiilor moldo-ruse pînă la subiecte ce ţin de politicile pentru tineret şi sport. Am răspuns la toate întrebările studenţilor.

Am promis că voi contribui la stabilirea unor raporturi de colaborare între Universitatea de Stat din Soci şi una din universităţile din Moldova, precum şi la organizarea schimbului de studenţi între ţările noastre.

Moldova şi Rusia sunt legate de o istorie multiseculară. Sînt convins că relaţiile dintre ţările noastre au viitor.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.