Am avut o întrevedere de lucru cu Ambasadorul Franței în Republica Moldova, Pascal Le Deunff

Am discutat agenda relațiilor bilaterale, precum și subiecte cu privire la politica internă și externă a țării noastre.

Am abordat în detalii subiectul privind participarea mea la summit-ul Francofoniei, care va avea loc în perioada 11-12 octombrie, la Erevan. Am menționat că delegația Republicii Moldova va participa activ la lucrările sesiunii plenare. De asemenea, voi rosti un discurs și voi avea o serie de întrevederi bilaterale.

Totodată, am discutat şi despre vizita ce urmează să o întreprind la Paris, în noiembrie, la invitația președintelui francez, Emmanuel Macron. În cadrul acesteia, voi participa la Forumul Păcii dedicat aniversării a 100 de ani de la sfîrșitul Primului Război Mondial. În cursul vizitei la Paris voi rosti un discurs și voi avea întrevederi bilaterale.

În timpul discuției cu ambasadorul francez am subliniat că agenda încărcată a politicii externe a Președintelui Republicii Moldova este o confirmare a cursului spre stabilirea unor relații echilibrate şi reciproc avantajoase cu partenerii străini pe baza principiului de neutralitate a Moldovei.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.