Am avut o întrevedere cu Reprezentantul Special al Președintelui în exercițiu al OSCE

Am avut o întrevedere cu Reprezentantul Special al Președintelui în exercițiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Franco Frattini, ex-ministru de externe al Republicii Italiene, ex-vicepreședinte al Comisiei Europene. Am exprimat recunoștință pentru atenția Italiei acordată Republicii Moldova în contextul exercitării Președinției sale în OSCE. Cu o deosebită plăcere am remarcat decizia ministrului afacerilor externe al Republicii Italiene de a numi un reprezentant special pentru Republica Moldova la un nivel atît de înalt.

În cadrul întrevederii, am făcut un schimb de opinii pe marginea tematicii reglementării conflictului transnistrean. Am subliniat circumstanțele benefice pe care le generează perspectivele reluării consultărilor politice privind procesul de reglementare în formatul „5+2”.

Totodată, mi-am exprimat satisfacția vizavi de progresul realizat în noiembrie 2017, pe marginea celor 5 probleme din pachetul „8 puncte”, propuse la 4 ianuarie 2017 în cadrul întrevederii cu liderul transnistrean. Partea moldovenească sprijină necesitatea realizării celor 8 puncte și va depune tot efortul pentru realizarea tuturor prevederilor stipulate în Declarația Comună CMAE OSCE, adoptată în decembrie 2017, la Viena.

Am reiterat disponibilitatea de a dezvolta relații foarte strînse cu Președinția Italiană a OSCE, menţionînd experiența bogată a Republicii Italiene privind aspectul funcționării eficiente a teritoriilor descentralizate.

În final, am reconfirmat disponibilitatea pentru activizarea dialogului la diferite nivele pe marginea măsurilor de consolidare a încrederii în domeniul securității și dezvoltării unei cooperări reciproc avantajoase în această regiune a Europei.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.