Am avut o întrevedere cu Prințul Louis Alphonse de Bourbon din Franța

Am avut o întrevedere cu Prințul Louis Alphonse de Bourbon din Franța care participă la cea de-a XII ediție a Congresului Mondial al Familiilor. Prințul Louis Alphonse este membru al Casei regale de Bourbon și unul dintre actualii pretendenți la tronul Franței.

I-am mulțumit înaltului oaspete pentru acceptul de a vizita Moldova și de a participa la Congresul Mondial al Familiilor. Am fost unanimi în opinia că protejarea și promovarea valorilor noastre tradiționale, a familiei tradiționale, este un obiectiv comun.

Am menționat relațiile bune diplomatice, economice, comerciale, culturale etc., stabilite între țările noastre. Totodată, avem o comunitate mare de moldoveni în Franța care s-au integrat cu succes în societatea franceză.

Am remarcat faptul că Moldova face parte din Organizația Internațională a Francofoniei și am informat că voi participa la lucrările Summit-ului Francofoniei, care se va desfășura în octombrie, anul curent, la Erevan, Armenia.

De asemenea, am subliniat că la invitația președintelui Republicii Franceze Emmanuel Macron, voi întreprinde o vizită la Paris în luna noiembrie.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.