Am avut o întrevedere cu președinții Camerelor de Comerț și Industrie din țările CSI

Am avut o întrevedere cu președinții Camerelor de Comerț și Industrie din țările CSI care se află în Moldova cu prilejul celebrării celei de-a 100 aniversări a instituției camerale din Republica Moldova.

Am salutat prezența delegațiilor CCI din Federația Rusă, Belarus, Kîrgîzstan, Armenia, Uzbekistan la noi în Moldova. Am subliniat importanța stabilirii unor parteneriate durabile care ar contribui la dezvoltarea relațiilor comercial-economice dintre statele noastre.

Am informat audiența despre interesul Moldovei de a coopera atît cu partenerii din Est, cît și din Vest. În context am menționat buna colaborare la nivel de președinție cu țările CSI, amintind despre recenta mea vizită la summitul CSI din Dușanbe.

De asemenea am relatat despre Forumul economic moldo-rus, care s-a desfășurat la Chișinău, în cadrul căruia au fost semnate memorandumuri de cooperare cu investitorii din Federația Rusă în sumă de circa 250 mln. dolari.

Am subliniat că există un potențial enorm de colaborare între CCI din țările noastre care trebuie valorificat pe deplin.

Le-am urat succes, asigurîndu-i de sprijin în implementarea proiectelor de interes comun.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.