Am avut o întrevedere cu Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin

Am mulţumit încă o dată liderului rus pentru luarea mai multor decizii pozitive cu privire la exportul produselor moldoveneşti pe piaţa rusă şi amnistia migranţilor muncitori. În 8 luni ale anului 2017, exportul produselor moldoveneşti pe piaţa rusă pe anumite poziții a crescut de cîteva ori. O astfel de creștere a schimbului nostru comercial nu s-a înregistrat în decurs de 10 ani. De amnistia migraţională au putut beneficia zeci de mii de compatrioţi de-ai noştri, care muncesc în Rusia.

Am optat pentru relansarea integrală a relaţiilor comercial-economice între ţările noastre. Am exprimat interesul nostru sincer pentru dezvoltarea cooperării cu Federaţia Rusă în cadrul CSI şi altor organisme internaţionale. Am remarcat importanţa pe care o acordă Moldova obținerii statutului de observator în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice.

Am menţionat că Moldova mizează pe continuarea participării active a Federaţiei Ruse la procesul de negocieri privind diferendul transnistrean, proces în care acestui stat îi revine un rol foarte important. Contăm în continuare pe sprijinul Rusiei în promovarea procesului de reglementare a diferendului transnistrean şi sîntem interesaţi de un progres real în domeniul dat pe parcursul anului curent.

Am reiterat poziţia Moldovei privind problema transnistreană: susţinem constant reglementarea politică a conflictului transnistrean în cadrul formatului de negocieri „5+2” în condiţiile respectării principiilor de suveranitate şi integritate teritorială a Republicii Moldova, cu acordarea unui statut special regiunii transnistrene. Suntem dispuşi pentru continuarea promovării unui dialog direct între Chişinău şi Tiraspol la nivel de lideri, reprezentanţi politici, reprezentanți ai societăţii civile şi grupuri de lucru în scopul consolidării încrederii pentru rezolvarea problemelor actuale, cu care se confruntă populaţia de pe ambele maluri ale Nistrului.

Am menţionat o dată în plus rolul pozitiv pe care l-a avut şi continuă să-l aibă actuala misiune de menținere a păcii pe Nistru cu participarea pacificatorilor ruşi.

În mod special am remarcat că există persoane în elita politică moldovenească care nu se bucură de ameliorarea relaţiilor moldo-ruse şi dezvoltarea parteneriatului nostru strategic. Guvernul şi majoritatea parlamentară, controlată de ţările din Occident, depun tot efortul pentru a submina relaţiile dintre ţările noastre. Am declarat că dezaprob categoric orice manifestări antiruse ale autorităţilor Moldovei, gen – deportări din Moldova a demnitarilor, jurnaliştilor şi artiştilor din FR, propaganda antirusească în mass-media. L-am asigurat pe Preşedintele Rusiei că nu voi semna nicio lege antirusească, chiar dacă majoritatea parlamentară o va vota repetat. Acest lucru este valabil și pentru proiectul de lege cu privire la interzicerea difuzării pe teritoriul Moldovei a buletinelor de știri şi a emisiunilor informaţional-analitice produse în Rusia.

Am solicitat Preşedintelui Rusiei să susţină cererea Republicii Moldova privind obţinerea statutului de observator în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice.

De asemenea, am solicitat extinderea listei întreprinderilor moldoveneşti care vor avea acces pe piaţa rusă şi amnistierea cetăţenilor Moldovei, care au asupra lor încălcări ale articolului 27 al Legii federale nr. 114.

Sînt convins că relațiile noastre cu Rusia – partenerul strategic al Moldovei – vor continua să se consolideze, în pofida tuturor obstacolelor care ne sînt create.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.