Am avut o întrevedere cu Președintele de Republica Kazahstan, Kassym-Jomart Tokayev

În cadrul vizitei de lucru de două zile în Republica Kazahstan, am avut o întrevedere cu Președintele acestei țări, Kassym-Jomart Tokayev.

Am discutat mai multe chestiuni cu privire la relațiile de cooperare bilaterală, menționînd cu satisfacție ascensiunea dialogului politic la nivel înalt, în beneficiul popoarelor noastre.

În context, am apreciat înalt perspectiva dezvoltării relațiilor moldo-kazahe, exprimîndu-ne disponibilitatea pentru continuarea dialogului în acest sens și în special de valorificare a potențialului în domeniul comercial-economic.

Astfel, în anul 2018, cifra de afaceri dintre țările noastre a constituit 22 de milioane de dolari – cu 18 la sută mai mult comparativ cu anul precedent. Considerăm necesară dinamizarea cooperării bilaterale, în vederea eliminării barierelor existente și consolidării raporturilor comercial-economice.

În cursul întrevederii am apreciat pozitiv baza normativă și de drept, care include 31 de acorduri bilaterale în majoritatea domeniilor de cooperare, inclusiv cu privire la încurajarea și protecția reciprocă a investiților.

În context, am menționat interesul reciproc față de creșterea nivelului de reprezentanță diplomatică a țărilor noastre pînă la rangul de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar și deschiderea ambasadelor la Chișinău și Nur-Sultan.

De asemenea, am subliniat importanța dinamizării activității Comisiei Interguvernamentale bilaterale, însă acest lucru depinde de reglementarea problemelor politice interne din Republica Moldova.

În altă ordine de idei am remarcat rolul pozitiv al diasporei moldovenești din Kazahstan, din care fac parte aproximativ 30 de mii de persoane și care contribuie activ la apropierea țărilor și popoarelor noastre.

În finalul întrevederii, mi-am exprimat speranța că rezultatele alegerilor Președintelui Kazahstanului, preconizate pentru data de 9 iunie, vor conduce la continuarea dialogului politic la nivel înalt dintre țările noastre.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.