Am avut o întrevedere cu ministrul Agriculturii Ion Perju

Am avut o întrevedere cu ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, co-președintele Comisiei interguvernamentale moldo-ruse de colaborare comercial-economică, Ion Perju care m-a informat despre rezultatele recentei sale vizite la Moscova, în cadrul căreia a avut o întrevedere cu omologul său rus, co-președintele Comisiei moldo-ruse, Dmitrii Patrușev.

Potrivit lui Ion Perju, în urma discuțiilor cu oficialul rus s-a ajuns la cîteva înțelegeri importante.

Astfel, în rezultatul înțelegerilor, în Moldova deja au ajuns 16 000 de autorizații de transport pentru anul viitor, iar în caz de necesitate, numărul acestora va putea fi majorat.

Începînd cu anul viitor lista exportatorilor de fructe și legume pe piața rusă va fi extinsă de la 130 la peste 350 de companii moldovenești.

S-a convenit extinderea, de la 1 ianuarie 2020, a listei categoriilor de mărfuri care sunt exportate pe piața rusă fără taxe vamale pentru încă 5 categorii de produse: carnea de bovină, semințe de floarea soarelui, zahăr, spirt etilic și mobilă. Menționez că pînă în prezent au fost excluse taxele de export pentru cinci categorii: 1- legume; 2-mere, pere și gutui proaspete; 3-caise, cireșe, vișine; 4-legume conservate; 5 -vinuri.

Totodată, Ion Perju a comunicat că a solicitat responsabililor de la ”Rosspotrebnadzor” să inspecteze suplimentar 33 de companii vinicole și patru companii de conserve în vederea acordării acestora a accesului pe piața rusă.

Am apreciat rezultatele obținute de către Ion Perju. Am menționat că la Moscova, în cadrul vizitei pe care o voi întreprinde în săptămîna curentă, mă voi întîlni cu Vladimir Putin și Dmitri Kozak cu care voi continua dialogul în acest sens.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.