Am avut o întrevedere cu domnul Oleg Horjan, politician și persoană publică din regiunea transnistreană

Am confirmat interesul pentru dinamizarea dialogului cu toți reprezentanții interesați din regiune, în diverse formate și platforme de discuții.

Am subliniat importanța dinamizării dialogului și a întăririi măsurilor de consolidare a încrederii între locuitorii celor două maluri ale Nistrului, subliniind, în același timp, importanța dezvoltării unei comunicări viabile cu reprezentanții conducerii regiunii din stînga Nistrului, în primul rînd pentru a rezolva problemele economice și sociale cu care se confruntă locuitorii din zonă.

Tin sa mentionez, ca in cadrul întrevederii cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, care a avut loc la Soci, l-am informat despre situația social-economică din regiunea transnistreană și despre problemele care au fost abordate la întrunirea de la Holercani de către reprezentanții societății civile, pe data de 7 octombrie curent.

De asemenea, mi-am exprimat recunoștința și sprijinul față de reprezentanții societății civile din regiunea transnistreană, cu care m-am întîlnit la Holercani.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.