Am avut o întrevedere cu dl Binaly Yildirim, Prim-ministrul Republicii Turcia

Am avut o întrevedere cu dl Binaly Yildirim, Prim-ministrul Republicii Turcia, care se află în țara noastră cu o vizită oficială. Este semnificativă şi simbolică această vizită, deoarece are loc în anul în care celebrăm 25 ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între ţările noastre. Îmi exprim încrederea că înţelegerile care vor fi convenite în cadrul acesteia vor contribui la consolidarea de mai departe a dialogului moldo-turc existent în toate domeniile de interes comun.

În cadrul întrevederii am apreciat dinamica contactelor bilaterale efectuate pe parcursul ultimilor ani. Am adus mulțumiri Republicii Turcia pentru implementarea unui șir de proiecte umanitare și de dezvoltare în țara noastră și în special în Găgăuzia. Am salutat dezvoltarea de către companiile turceşti a unor afaceri de succes, inclusiv în domeniile: industria alimentară, telefonia mobilă, medicină şi industria hotelieră.

Am mulțumit pentru asistenţa financiară şi tehnică acordată RM prin intermediul Agenţiei Turce pentru Cooperare şi Coordonare (TIKA) în astfel de domenii prioritare precum ocrotirea sănătăţi, educaţie, mediului, inclusiv la implementarea mai multor proiecte de asistenţă în UTA Găgăuzia. Am pledat pentru menţinerea şi în continuare a ritmului ascendent al dialogului bilateral, precum și în favoarea intensificării schimburilor comercial-economice și sporirii prezenței investitorilor turci în economia naţională.

Am exprimat interesul în deschiderea unei bănci cu capital turcesc în RM, ce îşi va desfăşura activitatea inclusiv în UTA Găgăuzia, care ar putea oferi perspective suplimentare pentru mediul de afaceri din Republica Turcia în RM.

Am felicitat cu ocazia victoriei obţinute în cadrul referendumului constituţional, care a avut loc pe data de 16 aprilie 2017 şi care prevede modificarea unor prevederi ale Constituţiei Turciei în scopul sporirii împuternicirilor Preşedintelui Republicii Turcia.

Am reiterat invitația în adresa Preşedintelui Republicii Turcia, dl Recep Tayyip Erdoğan de a efectua o vizită oficială în Republica Moldova.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.