Am avut o întrevedere cu directorul executiv al Băncii Mondiale pentru Moldova, Frank Heemskerk

Am discutat aspecte privind colaborarea dintre Banca Mondială și Republica Moldova.

Am apreciat înalt suportul acordat de Banca Mondială țării noastre în implementarea mai multor proiecte în domeniul agriculturii, sănătății, infrastructurii drumurilor, educației, domeniul social și sectorul energetic.

Am salutat intențiile Băncii Mondiale de a realiza și alte proiecte, dar am remarcat importanța monitorizării stricte a banilor alocați, astfel încît aceștea să fie utilizați conform destinației, pentru proiecte concrete, după reguli clar stabilite. Banii trebuie acordați pentru susținerea cetățenilor și a reformelor și nu după criterii geopolitice, pentru sprijinirea guvernelor pseudoeuropene.

Totodată, menționînd faptul că depopularea este una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă țara noastră azi, am subliniat oportunitatea acordării suportului necesar, prioritar pentru realizarea unor proiecte sociale, reformei APL, dezvoltării infrastructurii.

Mi-am exprimat disponibilitatea pentru o colaborare eficientă și constructivă cu organismele financiare internaționale.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.