Am avut o întrevedere cu delegația Comisiei Europene

Am avut o întrevedere cu delegația Comisiei Europene, condusă de Directorul General pentru politica de vecinătate și extindere, Christian Danielsson (Suedia) și Directorul pentru Europa și Asia Centrală din Serviciul european de afaceri externe, Thomas Mayr-Harting (Austria). La întrevedere a participat șeful Delegației permanente a Uniunii Europene în Moldova, Peter Michalko.

Am avut o discuție detaliată asupra întregului spectru de relații între Republica Moldova și Uniunea Europeană. Le-am mulțumit partenerilor europeni pentru susținerea acordată țării noastre.

Am relatat despre alegerile parlamentare care urmează să aibă loc în Republica Moldova la 24 februarie și am subliniat importanța organizării transparente a acestora cu asigurarea unor condiții egale de participare pentru toți concurenții electorali. Am descris starea actuală și perspectivele reglementării diferendului transnistrean, remarcînd rolul important al Uniunii Europene în negocieri.

Le-am explicat partenerilor europeni esența strategiei Președintelui Republicii Moldova de promovare a unei politici externe echilibrate și a unei cooperări reciproc avantajoase cu Vestul și Estul în baza principiului constituțional de neutralitate permanentă, fără implicare în jocuri geopolitice. Am reiterat faptul că poziția respectivă a fost adusă la cunoștință celor mai importanți parteneri externi ai Moldovei, care și-au exprimat înțelegerea și susținerea în acest sens.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.