Am avut o întrevedere cu Ana Popova, șeful Serviciului Federal al Federației Ruse pentru supravegherea în domeniul protecției consumatorilor și bunăstării umane a FR

Am abordat mai multe subiecte legate de exportul producției agro-alimentare pe piața Federației Ruse, eliminarea tarifelor vamale la anumite categorii de produse, soluționarea unor probleme legate de extinderea listei exportatorilor de produse horticole.

În cadrul dialogului am remarcat că în urma înțelegerilor pe care le-am avut cu Vladimir Putin, Președintele Federației Ruse, exportul fructelor și legumelor pe piața Federației Ruse a crescut esențial, la unele categorii de produse – de circa 20 de ori, la mere de circa 3 ori, caise, vișine și cireșelor de 1,4 ori, a vinului- de 1,5 ori. De asemenea, circa 180 de companii au obținut dreptul să exporte producția proprie pe piața rusă.

Suntem interesati in eliminarea taxelor vamale la 5 categorii de produse din 19, la care au fost impuse taxe în anul 2014. Acest lucru va permite să fie majorat exportul la produsele agroalimentare din Moldova.

Totodată am solicitat examinarea posibilitatii extinderii listei companiilor moldovenești, producătoare de fructe și legume, vin, conserve și carne, care vor beneficia de dreptul de a exporta pe piața din Federația Rusă. În prezent, suplimentar sunt în proces de examinare 13 companii vinicole și 3 companii de conserve.

Am mulțumit pentru scoaterea restricțiilor la trecerea fructelor și legumelor prin punctele vamale din Federația Rusă. În prezent este posibilă vămuirea producției (legume și fructe) în orice punct vamal al Federației Ruse, care este autorizat să înregistreze această producție.

Totodată am remarcat că rămîne actuală și necesită o soluționare problema de acces pe piața rusă a conservelor de fructe și legume precum și a vinului, vămuirea cărora în prezent este realizată doar la punctul de trecere al frontierei din Breansk.

Continuăm să facilităm accesul producătorilor moldoveni pe piața rusă. Toate chestiunile abordate le voi discuta, de asemenea, în cadrul întrevederii pe care o voi avea săptămîna viitoare cu Vladimir Putin, la Soci.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.