Select Page

Am avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasnețov

21.11.2023

Am discutat evoluția relațiilor bilaterale între țările noastre, constatând că acestea se află la un nivel de stagnare, care afectează interesele cetățenilor și în special ale agenților economici din Republica Moldova.

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, în mod consecvent, a promovat statutul neutralității țării, consfințit în Constituție. Din acest considerent, alinierea la sancțiuni cerute în mod expres de oricare actor internațional reprezintă o sfidare a principiului dat, dar și o neglijare totală a intereselor economice ale țării.

Am exprimat încrederea că restabilirea relațiilor bilaterale în interesul oamenilor din ambele țări se va realiza în mod inevitabil.