Am avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federației Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametşin

Am avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federației Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametşin.

Am discutat mai multe subiecte de actualitate vizînd desfăşurarea evenimentelor comemorative, consacrate împlinirii a 25 de ani a operaţiunii pacificatoare din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, precum şi planurile privind cooperarea în sfera umanitară.

O discuţie detaliată a avut loc pe marginea vizitei în Moldova a domnului Dmitri Rogozin, viceprim-ministru al Guvernului Federaţiei Ruse, co-preşedinte al Comisiei interguvernamentale moldo-ruse, preconizată prealabil pentru finele lunii iulie, curent.

În mod aparte am vorbit despre demararea activităţii postului vamal comun moldo-ucrainean „Cuciurgan – Pervomaisk”. În calitatea mea de Preşedinte al Republicii Moldova, am declarat că sunt categoric împotriva înrăutățirii situației pentru locuitorii Transnistriei. Am reiterat că structurile corespunzătoare ale puterii executive din Moldova vor acționa în conformitate cu legislaţia în vigoare ca să excludă orice prejudicii economice, financiare sau de altă natură atît pentru locuitorii Transnistriei, cît şi pentru agenţii economici din regiune. Am subliniat că în cazul apariţiei unor probleme, în scopul de a reacţiona cît mai operativ, consilierul Preşedintelui Moldovei în domeniul economic va ţine mereu legătura cu partenerii din Transnistria.

De asemenea, am discutat unele aspecte privind programul de pregătire comună, în cadrul celor mai prestigioase universităţi din Federaţia Rusă, a cadrelor calificate pentru Republica Moldova.

Dialogul va continua.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.