Aflîndu-mă în raionul Orhei, am profitat de ocazie și am vizitat grădinița „Stejărel” din satul Zorile

Aflîndu-mă în raionul Orhei, am profitat de ocazie și am vizitat grădinița „Stejărel” din satul Zorile, care a beneficiat de ajutorul Fundației de Binefacere „Din Suflet” în cadrul programului național de susținere a instituțiilor preșcolare.

Administrația grădiniței împreună cu părinții copiilor au adresat o solicitare în adresa Fundației „Din Suflet” privind necesitatea reînnoirii mobilierului care era foarte uzat. Cu implicarea și suportul Primei Doamne, copii care frecventează instituția respectivă se bucură de dulăpioare noi, de mese și scaune pentru a putea desfășura cu plăcere jocurile și activitățile didactice.

Pe parcursul anului precedent, Fundația de Binefacere a Primei Doamne a inițiat lucrări în circa 200 de instituții preșcolare, majoritatea fiind deja finalizate. Totodată, menționez că se preconizează ca, în anul curent, de acest suport să beneficieze circa 500 de grădinițe, iar pînă la expirarea actualului mandat al Președintelui Republicii Moldova – toate instituțiile preșcolare din țară.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.