Aflîndu-mă în raionul Ocnița, am vizitat biserica „Acoperămîntul Maicii Domnului" din comuna Grinăuți-Moldova

Aflîndu-mă în raionul Ocnița, am vizitat biserica „Acoperămîntul Maicii Domnului” din comuna Grinăuți-Moldova, care a fost construită în 1991, iar în vara acestui an, din cauza unui incendiu devastator, a fost distrusă în totalitate.

Am discutat cu parohul bisericii care a menționat că au ars și obiectele de cult, inclusiv icoanele, iar acum sătenii doresc să înceapă lucrările de reconstrucție a lăcașului. Am dat asigurări că voi contribui la lucrările de renovare a bisericii deoarece credința ortodoxă și valorile tradiționale sunt tezaurul moștenit de la strămoșii noștri, iar noi trebuie să le păstrăm cu sfințenie.

În continuarea vizitei în raionul Ocnița, am mers la familia Rusnac care crește cu dificultate 8 copii dintre care – 4 frecventează școala, 2 de vîrstă preșcolară și gemeni cu vîrsta de 2 luni. Am oferit familiei Rusnac ajutorul financiar unic în sumă de 4000 de lei din partea Fundației de Binefacere ”Din Suflet”, jucării, rechizite școlare și produse necesare pentru bebeluși.

Apoi am vizitat familia Peterciuc Leonida și Nicolae din satul Paladea, raionul Ocnița care în acest an au marcat 55 de ani de căsătorie. Le-am urat mulți ani fericiți înainte și multe bucurii alături de copii și nepoți.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.