Adresez sincere felicitări cu prilejul Zilei Internaționale a persoanelor în etate

În repetate rînduri am menționat că vîrstnicii noștri merită o deosebită stimă și atenție, deoarece, pe lîngă tot ce au făcut bun de-a lungul multor decenii, acum, pot să ne împărtășească bogata experiență profesională și de viață, jucînd și în continuare un rol activ în viața socială.

Timp de mai mulți ani, mereu i-am apărat pe cei bătrîni de fărădelegile regimului de guvernămînt și în continuate voi depune tot efortul pentru a-i ajuta șă-și rezolve problemele. În calitate de inițiative ale șefului statului, în sfera socială au fost înaintate cele cu privire la anularea majorării vîrstei de pensionare, indexarea obligatorie a pensiilor de două ori pe an, anularea plății pentru mai multe servicii medicale, ș.a. Am convingerea că după următoarele alegeri, inițiativele sociale pe care le voi înainta vor fi susținute de noua componență a legislativului și realizate cu succes.

Urez tuturor concetățenilor și persoanelor de vîrsta a treia multă sănătate, energie şi mulţi ani înainte!

Cu acest frumos prilej, Fundaţia de Binefacere a Primei Doamne ”Din Suflet” a lansat o campanie națională de susținere a oamenilor de vîrsta a treia, în cadrul căreia se vor bucura de suport circa 20.000 de vîrstnici din toată ţara.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.