A avut loc ceremonia de rămas-bun a ostașului Mihail Scoblin

La 7 mai, în ajunul Zilei Marii Victorii, în Centrul de Cultură și Istorie Militară al Armatei Naționale a Republicii Moldova, a avut loc ceremonia de rămas-bun a ostașului Mihail Scoblin, erou al Marelui Război pentru Apărarea Patriei, eliberator al Moldovei de sub ocupația fascistă. Evenimentul a fost organizat sub egida Președintelui, cu participarea consilierilor șefului statului și a deputaților Partidului Socialiștilor, cu respectarea onorurilor militare și a canoanelor bisericești.

Exprim recunoștință organizațiilor obștești „Clubul istorico-patriotic rus” și „August” pentru efectuarea lucrărilor de cercetare organizate cu scopul identificării mormintelor militare necunoscute din perioada Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Datorită acestor cercetări, lîngă satul Răscăieți, raionul Ștefan Vodă, au fost descoperite rămășițele a trei ostași ai Armatei Roșii, unul dintre care a fost identificat: ostașul Mihail Scoblin, originar din regiunea Tomsk, care era considerat pierdut fără urmă încă din luna august 1944.

Rudele ostașului căzut și-au exprimat dorința de a-l înmormânta în Patrie (Rusia), de aceea imediat după ceremonia de astăzi, rămășițele lui Mihail Scoblin vor fi transportate în Federația Rusă.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.